Incendii în Thassos, 2016 – relatări LIVE

Vacanta mea/ impresii de vacanta

Re: Thassos LIVE

Mesaj necititde tannu » Joi Sep 15, 2016 7:01 pm

Avand in vedere ca aici, pe forum, par sa fi fost mai multe scantei decat pe insula, nu am mai vrut sa ma mai bag in seama sau sa pun poze. Am preferat sa stau deoparte.
Totusi, urmarind discutia, as vrea sa subliniez cateva aspecte:

1. Nu cred ca sunt prea multi turisti carora sa nu le pese de necazul localnicilor. Desi suna cam aiurea, exista turisti care par mai afectati sufleteste decat multi localnici. Asta din cauza faptului ca fiecare este interesat de proprietatile lui si intr-o mai mica masura de ale altora. Mentalitatea de baza este ca totul merge inainte si atata timp cat nu exista pierderi de vieti omenesti, totul este in regula. Exista mana de lucru, exista materiale si exista compensatii. Toti cei afectati de incendiu vor primi compensatii pentru pierderile suferite.

2. Ca turist trebuie sa iti vezi de vacanta ta si sa te simti bine. Grecul nu e carcotas si nu gandeste romaneste. Grecul se simte oarecum prost ca incendiul ti-a afectat tie vacanta, in niciun caz nu va comenta ca faci poze la flacari. Grecul nu vrea ca tu sa il ajuti, ci vrea ca tu sa te relaxezi, pentru ca asta e motivul vizitei tale. Considera ca se poate descurca si singur, iar tu trebuie sa te simti bine in tara lui, nu sa il incurci sau sa faci munca in locul lui.
Asadar, toti cei care sunteti acolo sau urmeaza sa ajungeti, cu toata parerea de rau pe care o aveti vizavi de necazul lor, simtiti-va (cat se poate de) bine. Asta este ajutorul pe care il puteti oferi, in primul rand. Este ajutorul psihologic de care ei au nevoie. Stand incruntati si ingrijorati nu le sunteti de niciun ajutor. Banii pe care ii dati pe sezloguri, suveniruri si pe consumatii, conteaza, dar nu atat de mult pe cat se crede. Nu se bazeaza nimeni pe banii astia in vederea refacerii proprietatilor, ci pe banii care vor veni de la stat.

3. Pene de curent au fost si, posibil, vor mai fi. Au ars stalpi si s-au topit cabluri, care au fost si vor continua sa mai fie inlocuiti/inlocuite. Cine este acolo, probabil va mai vedea camioane carand stalpi. Din punctul asta de vedere s-au miscat foarte bine, problemele remediindu-se relativ repede, luand in considerare stalpii din lemn si traseele cablurilor electrice de pe insula.

4. Incendiile care au fost si care vor mai urma, au lasat si vor lasa, in continuare, urme adanci pe insula. Pe deoparte intervine starea tipic umana in care te vezi cu sacii in caruta si iti continui viata fara sa iei masuri de limitare a extinderii viitoarelor incendii sau de inlesnire a viitoarelor interventii. Nu este primul incendiu major si nici ultimul nu va fi. Pe de alta parte, nici nu se doresc asemenea lucruri. UE exista doar pentru ca tarile puternice sa suga seva tarilor slabe si sa le ingenuncheze. Indatorare pana la sclavie. Acest lucru nu se poate realiza decat cu oameni din interior. Este si cazul nostru si cazul Greciei.

La un foc in padure se intervine pe calea aerului si asta doar pentru a-i reduce din "avant"; interventia la nivelul solului reprezinta o tentativa de sinucidere. Un sprijin aerian (la nivelul incendiului actual si a "paisului" care favoriza extinderea rapida la nivelul solului) necesita mult mai mult de 5 elicoptere si 3 avioane (avioane care, oricum, au fost utilizate mult sub necesar). La incendiile din zonele de padure trebuie creat un perimetru (izolare / limitarea extinderii) si lasat sa arda pana ajunge la marginile perimetrului pentru a putea fi stins definitiv. Este un sacrificiu care se asuma in locul vietilor omenesti.
Infrastructura de drumuri forestiere a insulei ar fi permis crearea unor perimetre restranse, iar extinderea focului ar fi fost limitata drastic. Problema este ca, desi exista aceste drumuri si insula nu se afla la primul incendiu, totusi ele nu au fost puse la punct pentru a facilita circulatia vehiculelor de interventie si interventia la marginile unor perimetre mult mai mici. Nu zice nimeni sa se asfalteze drumurile forestiere sau sa fie aduse la nivelul la care sa se circule lejer cu masina mica, ci sa fie aduse la nivelul la care pot fi practicabile pentru autospecialele de pompieri, cisterne, camioane, pick-up-uri, etc.
Am o admiratie de nedescris pentru toti cei care au contribuit (in adevaratul sens al cuvantului) la interventie: pompieri, militari, rezervisti, localnici, etc. Oamenii astia chiar si-au dat interesul pentru a opri incendiul si pentru a limita pierderile. Din pacate, ori au existat interese (ca si la noi) ca focul sa dainuie si sa se extinda, ori, pur si simplu, a existat o doza de incompetenta si lipsa de imaginatie in randul coordonatorilor acestei interventii. Tind sa cred prima varianta. Distrugerea e urmata de compensare, care reprezinta un motiv de imprumut si asta inseamna indatorare.
Multe se trec cu vederea, dar putine se uita
Avatar utilizator
tannu
 
Mesaje: 117
Membru din: Joi Iul 02, 2015 3:15 pm
Has thanked: 596 times
Been thanked: 382 times

Re: Thassos LIVE

Mesaj necititde Delphinash » Joi Sep 15, 2016 10:51 pm

bine ai zis !
Delphinash
Reporter special in Thassos
 
Mesaje: 453
Membru din: Mar Ian 07, 2014 6:12 pm
Has thanked: 41 times
Been thanked: 1056 times

Re: Thassos LIVE

Mesaj necititde tannu » Vin Sep 16, 2016 3:30 am

Toate pozele de mai jos sunt facute cu telefonul. Cele facute cu aparatul foto nu sunt descarcate.
Prima poza (ma rog, daca se poate numi poza...), din primul link, este facuta la 5:42 dimineata, chiar inainte de pornirea incendiilor. Restul sunt din San Antonio, Potos, Theologos, Kastro (ardea la 3 km de sat), la Kazaviti ardea si drumul era blocat, Prinos, Rachoni si Aliki. Ultima poza este de pe Paradise Beach, de unde totul arata ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic...

http://postimg.org/gallery/36tyuj0e2/

http://postimg.org/gallery/kl3pjxtw/

http://postimg.org/gallery/1bivsg6is/
Multe se trec cu vederea, dar putine se uita
Avatar utilizator
tannu
 
Mesaje: 117
Membru din: Joi Iul 02, 2015 3:15 pm
Has thanked: 596 times
Been thanked: 382 times

Re: Thassos LIVE

Mesaj necititde Maria » Vin Sep 16, 2016 12:34 pm

Ta daaam
Imagine
Avatar utilizator
Maria
Consilier
 
Mesaje: 1771
Membru din: Mie Ian 29, 2014 6:53 pm
Has thanked: 14020 times
Been thanked: 8567 times

Re: Thassos LIVE

Mesaj necititde bulgaruM » Vin Sep 16, 2016 1:11 pm

Am stat si am citit tot ce s-a scris aici ultima saptamana si nu mi vine sa cred,au trecut 27 de ani,si n-am reusit sa ne desprindem de gandirea veche,comunista,inchistrata.Dragilor,norocul nostru,este,ca grecii nu au mentalitatea noastra,de Ion,Gheorghe si Vasile,avem noroc ca ei nu stau sa-si planga de mila si nu au nici nevoie sa le planga altii de mila si chiar daca ardea toata insula,sunt sigur ca la anul,ne primeau exact la fel ca si in anii trecuti,daca nu si mai bine!!Mergeti in Thassos indiferent de vreme,conditii si bucurati-va de viata!!!
bulgaruM
 
Mesaje: 66
Membru din: Dum Aug 10, 2014 10:04 pm
Has thanked: 99 times
Been thanked: 196 times

Re: Thassos LIVE

Mesaj necititde puterfixer » Vin Sep 16, 2016 2:24 pm

Am descoperit Thassos în 2011, mergând la concursul de mountainbike, și m-am îndrăgostit de insulă și oamenii ei. Am revenit tot pentru concurs în 2012, apoi pe cont propriu în 2013 și 2014.

În unul din acei ani a fost un incendiu care a ars câțiva versanți înainte să venim. În alt an, fix a doua zi când am venit, am prins o rupere de nori, care a format o viitură deversată în mare printr-un canal special construit pentru asta, fix pe lângă hotelul unde stăteam în Limenaria - avem și poze. La punctul ăla, aluviunile depuse au înaintat "plaja" în mare câteva zeci de metri. Câteva zile după aceea, valurile au adus conuri și ace de pini pe mai toate plajele din jurul insulei. Concursul de MTB l-am abandonat fiindcă ploile mutaseră atât de mult pământ și mai ales bolovani cât o jumătate de roată de mașină încât drumurile forestiere pe unde trecea traseul de bicle deveniseră impracticabile pe două roți, ori eu alergare montană cu bicla în spinare nu fac. În alte părți ale insulei, torenții trecuseră prin casele și pensiunile oamenilor - drumul a fost curățat de utilaje aduse din Kavala, dar oamenii au rămas să-și scoată cu lopețile și roabele nămolul de un metru depus în case. Copaci dezrădăcinați, stupi de albine duși în mare, roiuri de albine refugiate prin copaci și case, peisajul ăsta postapocaliptic îți strângea sufletul.

Ce vreau să zic cu toată introducerea asta este că asemenea dezastre naturale nu sunt chiar atât de rare și neobișnuite pe cât avem noi impresia. Ele sunt o consecință a climei și terenului stâncos dificil, iar consecința este că au și o pregătire de intervenție adecvată. Cine are așteptări că un incendiu atât de masiv se rezolvă în 1-2 zile este complet pe lângă subiect. De altfel la fel și majoritatea jurnaliștilor își dau cu părerea (neinformată și nefondată) pentru a produce îngrijorare, fiindcă FUD (Fear, Uncertainty and Doubt) e o tehnică de manipulare foarte eficientă care face bine, printre altele, la audiență. Îmi creștea tensiunea instant când bunică-mea mă suna cu sfaturi să nu merg în Thassos că a văzut ea la Antena 3 că acolo s-au deschis porțile iadului. Păi să nu-i pui Antena pe lista de parental control și să nu-i dai parola? :D

Dar revenind. Am fost cu sufletul îndoit dacă să mai merg în concediu în Thassos, sau altundeva pe continent. Veștile aici erau destul de îngrijorătoare, MAE a dat avertisment. Nu voiam să ajungem în Thassos și să dăm de o stare de necesitate mai nasoală decât atunci cu aluviunile, că ploaia aia a durat doar câteva ore dar incendiile au ținut zile.

Și atunci ne-am dat seama că cel mai bun mod în care putem să ajutăm e să ne ținem de planuri, să ne facem concediul în Thassos, să ne bucurăm de plaje și ospitalitatea oamenilor, și banii noștri să contribuie un pic la susținerea și refacerea lor, ca în alți ani. Fiindcă au făcut tot ce au putut pentru protejare și control, vor munci la iarnă la replantare și reparații, și pentru asta nu merită să-i evităm doar fiindcă am pus botul la FUD-ul unora.

Așa că aseară am ajuns în Thassos, iar această poveste v-o scriu de pe plajă de la Marley. Apa e minunată, cerul e senin, seafood-ul delicios, oamenii bucuroși să ne revadă, și noi pe ei. După-masă mergem în Maries la taverna cu cea mai delicioasă Kefalotiri, să o îmbrățișăm cu o vorbă de încurajare pe proprietara dragă nouă, care cred că a avut destule emoții de o săptămână încoace. Ce a fost diferit până acum a fost feribotul imens din port în care urcau autospeciale de pompieri, și alte asemenea mașini văzute pe drum.

Mâine mergem la Aliki.
puterfixer
 
Mesaje: 10
Membru din: Lun Sep 12, 2016 8:07 am
Has thanked: 10 times
Been thanked: 77 times

Re: Thassos LIVE

Mesaj necititde damblagiu » Vin Sep 16, 2016 2:24 pm

tannu scrie:Avand in vedere ca aici, pe forum, par sa fi fost mai multe scantei decat pe insula, nu am mai vrut sa ma mai bag in seama.


O postare bine gandita lucrata si cu mult "miez". E pacat sa stai deoparte. (adresarea la persoana a-1-a singular nu e lipsa de respect ci limbajul forumului).
Amestecul politicului in eveniment este real, dar pe turist il intereseaza mai putin aspectul asta, cel putin in momentul de fata. Asta e tema de discutii iarna, la gura sobei cand grecul trage linie si-si face socotelile iar turistul rememoreaza vacanta trecuta cu bune si cu rele.
Ai dreptate ca interventia terestra nu prea are sorti de izbanda la un incendiu de asa anvergura. Nu cred ca vreunul din turisti s-ar fi gandit sa puna mana pe lopata, grebla sau alta unealta si sa dea o mana de ajutor. Acolo e locul oamenilor bine antrenati si care sa lucreze in echipa f. bine coordonata. In caz contrar sunt sanse mari sa se piarda vieti omenesti. Banuiesc ca ai dreptate si cu modul in care au actionat pompierii cu avioanele si elicopterele. Doar ai fost acolo si dovedesti ca sti ce vorbesti. In schimb mi se pare usor idilic portretul grecului zugravit de tine. Te invit sa faci urmatorul experiment. Intra intr-o taverna, fa-l pe proprietar sa inteleaga ca nu esti un posibil client ci ca vrei doar sa folosesti wc-ul (mai nou, la noi se spune baia :D ). Vei vedea atunci cat de mult isi doreste ca tu sa te simti bine in tara lui. Sa nu intelegi ca sunt vreun grecofob. Dincontra. Am multi prieteni greci. ii iubesc asa cum sunt. Sincer, daca ar fi asa cum i-ai zugravit tu nu mi-ar place de ei. Imi plac oamenii care sa te apuce de rever sa te intrebe, ce poftesti ba musiu!? Asta ca sa ai ocazia sa-l iei si tu de guler. Glumes, fireste. In rest mi-ar face placere sa mai pierzi timpul pe aici pe forum indiferent ce nationalitate ai. Bafta.
Nu cere unei femei imposibilul. S-ar putea sa ti-l aduca
damblagiu
Super Fan Thassos
 
Mesaje: 6024
Membru din: Mar Ian 07, 2014 10:28 pm
Localitate: Bucuresti
Has thanked: 9888 times
Been thanked: 13205 times

Re: Thassos LIVE

Mesaj necititde tannu » Vin Sep 16, 2016 7:23 pm

Nu era vorba de pers 1 sg sau 2 pl. Chiar detest cand ma ia cineva cu "dvs."... Era vorba ca, de regula, gandesc (si verific) inainte sa vorbesc, iar cand ma face cineva mincinos (ori ca mi-o spune in fata, ori ca o da in stil mai diplomatic), imi cam sare tandara. Ma rog... trecem peste partea asta.

Stiu ce zici cu grecul si toaleta. Asa este. Dar nu la aspectul asta ma referisem, pentru ca nu are legatura. Cazul unei calamitati este cu totul altceva. Fie ca esti deja client sau potential client, tu esti un "oaspete" si nu-i ceri ceva. Tu doar te afli acolo, la el "acasa".

Raman in zona. E placut cand nu sar scantei prea multe ;)
Multe se trec cu vederea, dar putine se uita
Avatar utilizator
tannu
 
Mesaje: 117
Membru din: Joi Iul 02, 2015 3:15 pm
Has thanked: 596 times
Been thanked: 382 times

Re: Thassos LIVE

Mesaj necititde lucianri » Sâm Sep 17, 2016 12:45 pm

17 septembrie; 12.11; Cer senin. Hai ca se poate. Stare de briza....
Pentru a putea vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj trebuie să vă autentificaţi.
lucianri
 
Mesaje: 6
Membru din: Lun Sep 12, 2016 11:13 am
Has thanked: 1 time
Been thanked: 35 times

Re: Thassos LIVE

Mesaj necititde MMV » Sâm Sep 17, 2016 12:54 pm

În sfârşit, o, destul de îndelung aşteptată, relatare normală. Mulţumesc lucianri.
Avatar utilizator
MMV
 
Mesaje: 20
Membru din: Mie Mar 30, 2016 10:25 pm
Has thanked: 842 times
Been thanked: 99 times

Re: Thassos LIVE

Mesaj necititde lucianri » Sâm Sep 17, 2016 1:08 pm

MMV scrie:În sfârşit, o destul de îndelung aşteptată relatare normală. Mulţumesc lucianri.


Pentru putin.

Desi nu e prima data când vin in Tasos, recunosc faptul ca mi-am făcut cont aici din cauza stirilor negative ce ajungeau in Ro.
De obicei nu ascult părerea altora despre locurile pe care le vizitez, pentru ca stiu ca avem standarde diferite dupa care judecam locurile si oamenii.
Daca pozele mele ii ajuta pe cei indecisi nu pot decât sa ma bucur.
lucianri
 
Mesaje: 6
Membru din: Lun Sep 12, 2016 11:13 am
Has thanked: 1 time
Been thanked: 35 times

Re: Thassos LIVE

Mesaj necititde MMV » Sâm Sep 17, 2016 1:35 pm

Cred că valoarea adăugată a acestui mediu de schimb de informaţii este, tocmai, diversitatea. Amestecul de relatări la obiect (seci, deci folositoare) şi intervenţii emoţionale (specifice celor care respiră "Thassos", deci de înţeles) face farmecul care poate sta la baza unei vacanţe fără seamăn. Sau poate nu. Ceea ce poate, însă, fi reţinut este că nimeni, dintre cei care "rulează" pentru noi, utilizatorii, acest înfăşurător de ştiri, nu decide când, unde şi cum ne alegem să ne petrecem clipele de care ne vom aminti pentru tot restul timpului până la următorul up-date. "Be user friendly!".
Avatar utilizator
MMV
 
Mesaje: 20
Membru din: Mie Mar 30, 2016 10:25 pm
Has thanked: 842 times
Been thanked: 99 times

Re: Thassos LIVE

Mesaj necititde damblagiu » Sâm Sep 17, 2016 2:39 pm

MMV scrie: "Be user friendly!".

:lol: :lol: :lol:

https://www.youtube.com/watch?v=uRNuBNL-f8Q
Nu cere unei femei imposibilul. S-ar putea sa ti-l aduca
damblagiu
Super Fan Thassos
 
Mesaje: 6024
Membru din: Mar Ian 07, 2014 10:28 pm
Localitate: Bucuresti
Has thanked: 9888 times
Been thanked: 13205 times

Re: Thassos LIVE

Mesaj necititde puterfixer » Dum Sep 18, 2016 11:49 am

Potos. Situation normal.
Pentru a putea vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj trebuie să vă autentificaţi.
puterfixer
 
Mesaje: 10
Membru din: Lun Sep 12, 2016 8:07 am
Has thanked: 10 times
Been thanked: 77 times

Re: Thassos LIVE

Mesaj necititde puterfixer » Mar Sep 20, 2016 12:16 pm

Azi mi-am înfipt degetele de la picioare în nisipul de la Paradise Beach. Peste noapte, marea parcă și-a schimbat culoarea și acum e de un bleumarin superb.

Am trecut pe lângă Aliki și n-am oprit să fac poze - poate la întoarcere. Vegetația e arsă în zona aia în fâșii care au avansat peste munte spre mare. Arată creepy așa, vegetație verde, totul ok, și brusc o fâșie de 20 de metri unde stâncile de la bază sunt golașe și acoperite de cenușă gri închis, iar dintre ele ies trunchiuri de copaci negre și fără rămurele sau frunze, ci doar crengi carbonizate. E un peisaj extraterestru printre ele - un fotograf cu răbdare poate găsi niște unghiuri spectaculos de ireale în care să nu se vadă verdeața de alături.

Peninsula cu plaja Aliki, tavernele de la mal (din vale de drum) și zona cu cariera antică de marmură au scăpat. Dar taverna de la cotitura drumului, mai din sus de șosea, a ars.

Pe drum m-am întâlnit cu o autospecială de pompieri care mergea încet și pompierii urmăreau cu atenție vegetația de pe marginea drumului. Or fi știind ei ceva.
Pentru a putea vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj trebuie să vă autentificaţi.
puterfixer
 
Mesaje: 10
Membru din: Lun Sep 12, 2016 8:07 am
Has thanked: 10 times
Been thanked: 77 times

AnteriorUrmătorul

Înapoi la Insula Thassos

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: alexgeogabriel şi 2 vizitatori